Este o intrebare pe care eu cred ca trebuie sa ne-o punem totusi uneori inainte de a face un act caritabil, fie el cat de mic. Si nu e vorba de scepticismul pe care il au foarte multi atunci cand li se prezinta un caz care are nevoie de ajutor. E vorba de efectele pe care le poate avea “intentia mea buna” asupra celor pe care vreau sa ii ajut.

Stiu un cuplu de batrani, trecuti bine de 70 de ani, cu care ma intalnesc aproape in fiecare dimineata. Ei in plimbarea lor zilnica de la ora noua, eu in drum spre birou. Acum cateva zile am intrat in acelasi magazin. Am surprins discutia dintre ei – voiau sa isi cumpere doua strudele cu mere si nu aveau destui bani.

Ea a scos dintr-o punguta cateva monede pe care le-a intins pe tejghea, el ii zicea, jenat, ca vor cumpara maine. Ea nu se lasa, continua sa numere; aveau nevoie de 3 lei.

La iesirea din magazin, m-am oferit sa le cumpar eu sau sa le dau diferenta de bani. O situatie jenanta, in care mi-au multumit frumos, dar nu au acceptat. Si asta pentru ca faceau parte din acea categorie de oameni pe care mandria, principiile si educatia ii impiedica sa accepte ajutorul unui strain. I-am inteles si mi-a parut rau. Sunt oameni si oameni. Oameni mandrii, oameni pentru care viata nu a fost intotdeauna dura, pentru care situatiile grele, lipsa banilor, a sprijinului, sunt un lucru pe care nu vor sa-l afiseze si din aceasta cauza refuza categoric orice fel de ajutor.

Exista o limita sensibila intre intentia de a face un gest frumos si situatia in care il pui pe celalalt, o limita pe care am experimentat-o si eu. Dar, cu toate acestea, sunt prea multe cazurile care au nevoie de ajutor pentru a-ti fi frica sa fi pus intr-o situatie penibila. Iar uneori chiar merita sa risti sa ajuti.

Sursa foto: deviantart.com