Imparte.ro Imparte.ro
Email:
Parola:
 
Postat de: danieli in Blogul Imparte ro | Data: 4-Apr-2013 | Afisari: 609 | Comentarii: 0

Partea I – Sa amestecam borcanele

Au trecut ceva mai bine de 2 ani de cand am vorbit despre structura cheltuielilor unei asociatii sau fundatii, referindu-ne la modul in care sunt utilizati banii din contributii.

Spuneam ca destinatia banilor e importanta si ca fundatiile ce ofera finantare pentru proiectele altor asociatii si fundatii, cum sunt Fundatia Vodafone Romania si Fundatia United Way, precizeaza clar in regulile lor de finantare ca nu accepta ca banii primiti sa fie utilizati in scopul strangerii de fonduri sau pentru alte cheltuieli.

Personal sunt de acord cu acest lucru pentru ca fundatiile au oferit bani pentru proiecte concrete ale altor ong-uri. Proiecte cu bugete stabilite si aprobate, cu cheltuieli bine planificate. 

Insa am luat contact si cu ong-uri care excludeau din start orice cheltuiala de marketing. Din motivatii foarte diverse: regulile organizatiei internationale de care apartin, frica de a nu pierde donatori sau sponsori, incapacitatea de a raporta sau chiar calcula diversele tipuri de cheltuieli pe care le fac, teama de a nu-si auzi vorbe pe la colturi; sau motivatii nespuse: lipsa unei viziuni pe termen lung, motive personale de a ramane la nivelul la care se afla acum si protejarea unui status quo.

Dintre toate as vrea sa ma refer la al doilea motiv: temerea de a nu pierde ceea ce ai acum in dauna oportunitatilor viitoare, temere provenita din mentalitatea unor donatori/sponsori care considera ca ONG-urile sunt o specie aparate de organizatii, care nu ar trebui sa urmareasca cresterea veniturilor, ci sa consume direct si cat mai mult (99% daca e posibil) in cauza pe care o reprezinta.

Toate fundatiile si asociatiile functioneaza pe o piata libera: piata facerii de bine. Bine pentru oameni, pentru animale, pentru mediu... in beneficiul oricarei entitati ar fi indreptat, binele e unul si acelasi in definitiv. Iar companiile functioneaza pentru profit, toata lumea stie asta. E clar ca obiectivul final al celor doua lumi este diferit. Ce putem spune insa despre mijloace?

Putini oameni s-au intrebat poate de ce exista inca atata suferinta si durere in lume, desi toti oamenii au intentii bune, unii chiar fac si ceva pentru asta, exista atatea organizatii caritabile, iar toate participantele la concursurile de Miss si-au manifestat deschis sprijinul pentru pace in lume, ca sa incheiem enumararea intr-o nota usor amuzanta.

Cati ne-am intrebat insa de ce privim aceasta lume a ONG, ca pe o lume paralela, cumva neconectata la realitatea noastra de zi cu zi, aidoma unui copil autist.

Poate chiar asta este problema: am identificat gresit problema insasi, iar solutiile pe care le avem acum nu rezolva lucrurile pe termen lung.

Ne-am obisnuit sa separam organizatiile si activitatea noastra in doua borcane diferite, care nu se intersecteaza decat atunci cand luam din borcanul urias al organizatiilor pentru profit cativa banuti pentru a-i pune in pusculita minuscula a organizatiilor non-profit.

Incepeti sa vedeti impreuna cu mine cum apare problema?

Ne recitim saptamana viitoare pentru inca un pic de problema si mai ales, pentru solutiile pe care am putea sa gasim la o problema abia formulata.



Adauga un comentariu

Urmariti

Continutul website-ului Imparte.ro poate fi preluat, prelucrat si redistribuit, pe alte cai decat cele puse la dispozitie in mod public, numai cu acordul Administratorului site-ului. Pentru solicitari in acest sens va rugam sa ne contactati pe adresa de e-mail admin@imparte.ro.

 
Soleil Roi Charity Gazduire.ro - Gazduire web, inregistrare domenii, VPS