Abandonul familial
Adaugat la: 2010-10-05 16:32:08 | Afisari: 2851 | Comentarii: 0 | Categorie: Responsabilitate sociala
Abandonul familial este o fapta cu caracter penal si o incalcare a valorilor protejate de organismele statului. Tocmai de aceea, in relatiile de familie, relatiile dintre soti, dintre parinti si copii intervin o serie de norme juridice menita sa protejeze viata de familie si drepturile copiilor.
"Exista un singur copil frumos pe lume, si fiecare mama il are" suna un proverb chinezesc care ar trebui sa ajunga la urechile tuturor persoanelor care isi abandoneaza familia.
Abandonul familial se manifesta in 3 moduri:
Parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunandu-l la suferinte fizice sau morale
Intelegem prin parasire, abandonarea celui indreptatit la intretinere. Exista cazuri in care faptuitorul se muta in alta localitate sau ramane in aceeasi localitate unde locuieste victima, dar in alt domiciliu, cu scopul de a se sustrage de la indatoririle sale de intretinere. Actiunea de alungare este una din modalitatile de sustragerea de la obligatiile parentale si presupune izgonirea, indepartarea de la domiciliu, de la locuinta a victimei, faptuitorul folosind diverse mijloace, de exemplu, prin constrangere morala sau fizica. Lasarea fara ajutor aduce dupa sine o atitudine pasiva, indiferenta, de inactiune din partea faptuitorului. De data aceasta, victima nu este parasita sau alungata, ambii subiecti raman la acelasi domiciliu, dar subiectul pasiv nu primeste ajutorul necesar.
Neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazute de lege
Este vorba de acele cazuri in care obligatia de intretinere opereaza in virtutea legii (ope legis), nu implica o determinare baneasca sub forma unei pensii, ci prestarea directa a celor necesare traiului cotidian – alimente, imbracaminte, medicamente, fara de care nu pot fi concepute viata de familie si relatiile dintre membrii acesteia. Dreptul la intretinere il are cel ce se afla in nevoie, neavand posibilitatea unui castig obtinut din munca din cauza incapacitatii de a munci ori nu are alte venituri.
Neplata cu rea-credinta, timp de 2 luni, a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca
Cea mai des intalnita modalitate de savarsire a acestei infractiuni este neplata cu rea-credinta, timp de 2 luni, a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca.
Pentru a se stabili daca s-a savarsit o fapta de natura penala trebuie indeplinite doua conditii cumulative:
Subiectele active si pasive ale abandonului familial Subiecte ale acestei infractiuni pot fi, asa cum statueaza Codul Familiei sunt: intre sot si sotie, parinti si copii, cel care adopta (adoptatorul) si cel adoptat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane prevazute de lege.

Situatia abandonului familial in Romania
In Romania, abandonul familial este un fenomen binecunoscut, repede trecut cu vederea si care nu aduce mustrari de constiinta in randul persoanelor care isi parasesc familia. Se pare ca legile aplicate nu sunt suficient de aprige pentru a diminua rata abandonului in randul populatiei. Cine sunt cele mai afectate persoane? Din nefericire, femeile cu copii sunt cele abandonate, si sunt nevoite sa munceasca pentru a-i intretine.
In present, infractiunea de abandon de familie se pedepseste cu inchisoare sau amenda, iar actiunea penala are loc la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala, pentru a oferi o sansa de refacere a familiei, o posibilitate ca faptuitorul sa revina asupra conduitei sale si sa-si reia indeplinirea obligatiilor sale de intretinere.
Putini dintre cei care sunt reclamati de comiterea infractiunii de abandon familial ajung in inchisoare. In majoritatea cazurilor, reclamatiile nu au finalitate penala, pentru ca unii faptuitori platesc pensia alimentara imediat dupa depunerea reclamatiei.
Sursa foto: los-angeles-divorce-lawyer.info
|