Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roStiri si evenimente caritabileSolutii pentru imbunatirea incluziunii scolare in Romania identificate la conferinta nationala cu tema "Incluziunea scolara intre deziderate si realitate"
 

Solutii pentru imbunatirea incluziunii scolare in Romania identificate la conferinta nationala cu tema "Incluziunea scolara intre deziderate si realitate"

 

Conferinta nationala "Incluziunea scolara intre deziderate si realitate" organizata de Asociatia RENINCO Romania in colaborare cu Fundatia World Vision Romania si Scoala Gimnaziala "Sf. Voievozi"  a reprezentat o actiune comuna de sustinere a tuturor celor care cred intr-o scoala incluziva, in dreptul fiecarui copil la educatie, indiferent de particularitale sale de dezvoltare si invatare, in prevenirea si/sau eliminarea marginalizarii, excluderii si segregarii scolare pentru copii si tinerii cu CES, precum si in posibilitatea unei schimbari reale a relatiilor dintre familie, scoala si comunitate.

La evenimentul organizat in data de 28 Conferinta incluziune socialaseptembrie la Scoala Gimnaziala "Sf. Voievozi" au participat 70 de persoane: profesionisti din domeniul educatiei, parinti si copii, ONG-uri, mass-media. Conferinta a reunit specialisti din educatia de masa si speciala - profesori, logopezi, psihologi, directori de scoli si gradinite, specialisti in protectia copilului din administratie si ONG-uri, profesori universitari care activeaza in domeniul social si educational de la Universitatea Bucuresti, Universitatea Iasi, Universitatea Constanta, specialisti ai Institutului de Stiinte ale Educatiei. Ministerul Educatiei Nationale a fost reprezentat de doamna Secretar de stat Valentina Stefania Duminica si doamna inspector Viorica Preda.

Incluziunea scolara reprezinta primul pas spre incluziunea sociala, dezideratul oricarei societati moderne - si presupune existenta unui sistem educational in care orice copil, indiferent de particularitale sale de dezvoltare si invatare, trebuie sa aiba dreptul la educatie fara a fi marginalizat sau exclus, dar si relatii si asumari constiente ale responsabilitatilor in familie si comunitate.

"Conceptul de educatie incluziva se refera la un proces educational care se focalizeaza pe nevoia de educatie a celor vulnerabili, care nu eticheteaza, ci ofera sanse egale tuturor copiilor, reprezentand primul pas in incluziunea sociala ce e un deziderat al oricarei societati moderne", declara Mariana Arnautu, Manager Programe Educationale la fundatia World Vision Romania, unul dintre organizatori. "Modul in care se face educatie incluziva in Romania este determinat in mare masura de atitudinile celor din jur - profesori, parinti, copii, autoritati locale, mass-media si alti factori - care decid sau nu sa puna copilul si nevoile lui in centrul familiei, scolii si al comunitatii."

Conform datelor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului publicate in data de 31 martie 2013, din cei 72.777 de copii cu dizabilitati din Romania, 24.158 frecventeaza invatamantul de masa, adica mai putin de o treime.

In cadrul conferintei au fost prezentate teme legate de incluziunea sociala si educationala, s-au dezbatut subiecte precum incluziunea scolara a copiilor cu dizabilitati, provocarea sistemului romanesc privitor la educatia incluziva, rolul scolii si colaborarea acesteia cu parintii, experiente profesionale si personale in ceea ce priveste integrarea socio-educativa, precum si bune practici ale sistemului de integrare si incluziune scolara a copiilor cu dizabilitati.

Au fost organizate ateliere de discutii privind modelele si strategiile de favorizare a instruirii eficientei pentru toti elevii, fapt ce a permis si realizarea unei analize SWOT a educatiei incluzive la inceputul anului scolar 2013-2014.

Sistemul educational din Romania – desi se schimba si evolueaza - mai prezinta inca elemente de discriminare, in sensul ca nu toti copiii ajung la scoala sau, atunci cand ajung, nu se bucura de toate oportunitatile posibile de dezvoltare maximala a potentialului lor. Sunt vizati, in mod deosebit, copiii si tinerii cu CES (dizabilitati, dificultati si/sau tulburari). In situatii de dezvantaj se pot afla si copii rromi sau din familii foarte sarace, din localitati izolate si altii.

Desi au fost initiate programe si proiecte pentru a deschide mai mult usa scolilor pentru copiii cu cerinte educative speciale iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, imbucuratoare, diseminarea rezultatelor si a bunelor practici nu constituie insa un exercitiu permanent.
Conferinta a oferit prilejul ca unele din aceste rezultate sa fie adunate, dezbatute si promovate impreuna, pentru a sustine cu mai multa putere, in continuare, importanta incluziunii scolare si sociale.

Ca o consecinta a celor prezentate si dezbatute, s-au identificat cateva directii care sa duca la imbunatatirea incluziunii scolare in viitor:

1. Necesitatea continuarii procesului de schimbare a atitudinilor individuale si sociale ale profesorilor, copiilor, parintilor, actorilor locali si factorilor decidenti cu privire la educatia incluziva prin continuarea actiunilor care sa duca la schimbarea de mentalitate si acceptarea diversitatii copiilor, adica acceptarea incluziunii celor vulnerabili in gradinita, scoala, etc;

2. Necesitatea recunoasterii dreptului copiilor la o educatie incluziva in propria lor comunitate si intreprinderea tuturor masurilor pentru a face posibil acest lucru;

3. Promovarea unui invatamant favorabil incluziunii si a invatarii de-a lungul vietii pentru toti copiii si tinerii;

4. Gasirea unor solutii pentru escaladarea barierelor din scoala:
• Schimbarea de orientare a invatamantului din centrare pe profesori/ discipline / orar pe nevoile copilului;
• Acceptarea (nu doar declarativa) a copiilor cu dizabilitati in scoala si crearea unei atmosfere care sa ajute toti elevii sa beneficieze de serviciile educationale;
• Oferirea in scoala a serviciilor de care au nevoie elevii cu CES, astfel incat fiecare dintre ei sa poata avea un traseu individualizat de invatare si dezvoltare centrat pe nevoile sale;
• Un curriculum national flexibil, creativ si adaptat nevoilor copiilor.
• Formare cadrelor didactice si a specialistilor din serviciile educationale in perspectiva incluziunii.
• Implicarea si participarea familiilor la viata scolii.

5. Tratarea cu demnitate a parintilor care au copii cu dizabilitati inscrisi la scoala de masa;

6. Necesitatea unor schimbari in legislatie si anume elaborarea unor metodologii de implementare coerente si complete privind incluziunea scolara si sociala, a caror aplicare sa devina o obligatie legislativa pentru toate scolile, pentru a oferi astfel educatie incluziva;

7. Universitatile sa ofere informatii actualizate si sa includa in curricula incluziunea sociala si cea educationala. De asemenea, universitatile ar trebui sa fie implicate prin specialistii lor in stabilirea programelor de formare moderne si creative, care sa ofere sanse tuturor copiilor, la toate nivelele de invatamant.

"Feedback-ul pe care il dam dupa conferinta noastra este important. Consideram ca nu doar am structurat ce anume trebuie imbunatatit pentru a da sanse tuturor copiilor, dar impreuna cu specialistii am depistat si directiile de schimbare si chiar anumite solutii pe care le vom propune mai departe forurilor competente", a declarat doamna Prof. Univ. Dr. Ecaterina Vrasmas, Presedinta Asociatiei Reninco Romania.

In urma conferintei s-a lansat o Rezolutie care se refera la nevoia acuta de a implementa modelul educatiei incluzive la nivelul sistemului de invatamant romanesc si precizeaza de asemenea linii de actiune concrete necesare in acest sens precum si responsabilitatile pentru realizarea acestora. De altfel, documentul exprima dezideratele participantilor la conferinta care sunt o voce pentru toti copii cu dizabilitati iar aceste deziderate sunt conforme cu politicile de incluziune sociala la nivelul Uniunii Europene. Imbunatatirea incluziunii scolare ca cel mai important pas in incluziunea sociala a persoanelor cu handicap din Romania nu ar face decat sa ne aproprie de o societate moderna si echitabila, pentru toti.

Despre RENINCO

Reteaua Nationala de Informare si Cooperare pentru Integrarea in Comunitate a Copiilor si Tinerilor cu Cerinte Educative Speciale - RENINCO, a fost fondata in anul 1998 si reuneste asociatii, institutii de educatie si protectie sociala, precum si membri persoane individuale din intreaga tara care doresc sa sprijine si să promoveze integrarea si incluziunea sociala si educationala a copiiilor si tinerilor cu cerinte educative speciale(CES).

Prin reteauna RENINCO promovam schimbarea perceptiilor sociale si a atitudinilor referitoare la copiii si tinerii cu cerinte speciale, intarim puntile de legatura intre parinti si profesionisti, cautam caile de colaborare eficienta intre institutii si profesionisti, oferim informatii, materiale si consiliere pentru cei interesati, sprijinim lucrul in echipa si schimbarea noastra a tuturor.
RENINCO elaboreaza manuale, studii si cercetari care vin in ajutorul specialistilor si parintilor si este membru fondator al Consiliului National al Dizabilitatii din Romania.

Despre World Vision Romania

World Vision este o organizatie crestina, care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, de dezvoltare comunitara si advocacy punand in centrul activitatii bunastarea copilului. Organizatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile rurale, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirata de valori crestine, fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen.
World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. In 23 de ani de prezenta in Romania, organizatia a desfasurat programe pentru mai mult de 350.000 de copii si adulti, in 394 de comunitati din 8 judete.

World Vision Romania crede in dreptul la sanse egale pentru copiii de la sate si de la oras si de aceea in comunitatile rurale unde este prezenta desfasoara programe de dezvoltare comunitara pe termen lung cu focus pe educatie si reducera abandonului scolar, sanatate si protectia copilului, agricultura si dezvoltare rurala, angajament civic si crestin. Copiilor li se faciliteaza astfel accesul la conditii de viata mai bune prin dezvoltarea durabila a comunitatii in care traiesc. Prin proiectele noastre, ne concentram pe transformarea comunitatilor si membrilor acestora pentru a realiza o viata implinita pentru fiecare copil.

Despre Scoala Generala Nr. 1 "Sfintii Voievozi"

Este una dintre scolile unde pot invata copii cu dizabilitati fizice fiind un model de buna practica in incluziunea scolara a copiilor cu dizabilitati.

Articol realizat de:

WorldVisionRomania WorldVisionRomania
11 articole postate
Publica din: 2012-06-19
Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro


Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.

 


 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:
World Vision Romania se alatura campaniei internationale "Famine no more!"

World Vision Romania ofera o sansa copiilor si tinerilor cu dizabilitati fizice, psihice si sociale din Romania

World Vision Romania lanseaza programul "Donator de Viitor"

World Vision Romania lanseaza campania "Eu cum ajung la scoala?"

Comunitate imparte.ro
 

Afla cum poti cere ajutor

Pagina de presa

Scrie pe imparte.ro