Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roStiri si evenimente caritabileO brăileancă a reușit să adune peste 30.000 lei pentru a aduce un program de lectură în județul natal
 

O brăileancă a reușit să adune peste 30.000 lei pentru a aduce un program de lectură în județul natal

 

- pe 6 și 7 iunie, Miruna Meiroșu și Asociația Curtea Veche vor oferi cărți copiilor din 9 sate brăilene și elevilor Colegiului Național „N. Bălcescu” –

Miruna MeirosuO campanie de strângere de fonduri inițiată de brăileanca Miruna Meiroșu, unul dintre membrii fondatori ai Asociației Curtea Veche, își propune să le ofere copiilor din județul Brăila cărți potrivite pentru vârsta lor, într-un efort de a promova cititul printre cei mici.

Asociația Curtea Veche este un ONG ce are ca activitate primară susținerea cititului în rândul copiilor, în special al acelora din medii defavorizate, prin organizarea constantă de ateliere cu pedagogi specializați și donații de carte în toată țara. În cei cinci ani de activitate a reușit să includă în programul de lectură „Cărțile copilăriei” peste 74.000 de copii din 34 de județe. Conform studiilor în domeniu, dintre copiii care se nasc în sate, doar 2% ajung să aibă studii superioare, iar gradul de analfabetism funcțional la nivel național ajunge la 45%.

Miruna Meiroșu, născută în Brăila, locuiește în București, unde este director de comunicare la Curtea Veche Publishing și vicepreședinte al Asociației Curtea Veche. „Sunt unul dintre brăilenii care au plecat de acasă cu gândul de a face mai mult și mai bine. În dorința de a aduce acasă mii de cărți noi, potrivite nivelului de înțelegere al copiilor, și cluburi de lectură atractive, mi s-au alăturat aproape 140 de foști colegi de liceu sau de școală generală, prieteni din țară și de peste hotare, colaboratori. Nu am făcut decât să demonstrez că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva în jur, însă doar împreună putem fi o forță. Sunt extrem de emoționată și le mulțumesc tuturor, inclusiv firmelor care au fost extrem de generoase, de la editura Curtea Veche, care asigură donații pentru toți elevii liceului pe care l-am absolvit, până la partenerii la nivel național al Asociației, cum ar fi magazinele Real, și firmelor brăilene, precum Transemnal”, spune Miruna.

Miruna MeirosuCampania de fundraising De câți brăileni e nevoie pentru a da o șansă copiilor brăileni? a fost pornită la finalul lunii aprilie 2019 pe platforma GalantOm și până în acest moment a reușit să adune peste 30.000 de lei. Pe 6 și 7 iunie, Miruna Meiroșu, împreună cu o echipă de pedagogi ai Asociației Curtea Veche, vor face vizite în școli unde vor dona cărți și vor avea discuții despre importanța cititului cu cei mici. Cei peste 2.000 de copii către care vor ajunge cărțile locuiesc în sate propuse de brăilenii care au contribuit la strângerea de fonduri: Ulmu, Mohreanu, Dudești, Zăvoaia, Viziru, Mărașu, Perișoru, Plopu și Oprișenești. Traseul include și o vizită la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” Brăila, vizită ce va avea loc pe 7 iunie începând cu ora 13.00.

 „Pentru mine, educația a fost și este singura salvare pentru o viață mai bună și pentru un viitor sigur. Efectele lipsei de informare sunt unele care ne afectează pe toți și îmi doresc ca generațiile care vin din urmă să fie capabile să gândească pentru ele și să vadă clar lumea din jur.

M-a impresionat de multe ori în acești ani să întâlnesc copii care nu au nici măcar o carte acasă și m-a emoționat să văd, după un timp, rezultatele pe care le obții când deschizi o ușă copilului care nici măcar nu visează ce poate fi dincolo de ea.”

Pagina de fundraising va rămâne deschisă pe tot parcursul verii, scopul fiind continuarea acestor prime eforturi prin revenirea cu donații de carte, cluburi și ateliere de lectură în cât mai multe sate și comune din județul Brăila. Detalii pe asociatiacurteaveche.ro. 

 

Sponsor: Real

Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro


Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.

 


 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:
Comunitate imparte.ro
 

Afla cum poti cere ajutor

Pagina de presa

Scrie pe imparte.ro