Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roStiri si evenimente caritabileEvenimentul de caritate „Daruieste o noua viata!” la a doua editie
 

Evenimentul de caritate „Daruieste o noua viata!”, la a doua editie

 

Imparte.ro si Olga Gudynn sunt noii parteneri ai evenimentului de caritate organizat de The Grand pentru copiii din CONCORDIA.

Complexul de lux The Grand, in parteneriat cu Organizatia Umanitara CONCORDIA, Olga Gudynn International School, portalul de caritate Imparte.ro si ITS Events Management, organizeaza pe 12 decembrie 2012 a doua editie a evenimentului de caritate „Daruieste o noua viata”, gazduit in Constanta Ballroom din complexul de lux The Grand. Copiii de la Organizatia Umanitara CONCORDIA vor beneficia de toate fondurile obtinute in urma acestui eveniment.

The Grand a organizat anul trecut prima editie a acestui eveniment de caritate, denumit „Cine salveaza o viata, salveaza intreaga lume!”, in urma caruia s-au strans 12.625 de euro in beneficiul copiilor din CONCORDIA.

Organizatorii spera ca, prin generozitatea partenerilor si a tuturor sponsorilor, acest eveniment sa fie un eveniment anual de caritate, care sa le ofere ocazia de a ajuta copiii si tinerii defavorizati ocrotiti de Organizatia Umanitara CONCORDIA.

Evenimentul organizat in data de 12 decembrie 2012 de complexul de lux The Grand va reuni copiii de la Organizatia Umanitara CONCORDIA si sustinatorii acestora: The Grand, Olga Gudynn International School, Imparte.ro si ITS Events Management, care au placerea de a va invita sa sprijiniti copiii si tinerii defavorizati.

Despre Concordia

Concordia este o organizatie umanitara, neguvernamentala, apolitica si non-profit, care are ca obiectiv recuperarea si reintegrarea sociala, scolara si familiala a copiilor si tinerilor care provin din familii dezorganizate, defavorizate social sau direct din strada.

In prezent, Concordia ocroteste peste 400 de copii si tineri, organizati in grupuri de tip familial de cate 8-12 copii, in casele si locuintele sociale pe care le administreaza in Bucuresti, Ploiesti si Aricestii-Rahtivani (judetul Prahova).

De toti acestia se ocupa cu dedicatie peste 170 de angajati, voluntari si colaboratori.

„Am organizat acest eveniment din dorinta de a schimba realitatea unor drame umane fata de care nu putem fi indiferenti. Evenimentul este o ocazie minunata de a cunoaste copii cu adevarat deosebiti, care au multe de daruit in ciuda trecutului lor nefericit, dar si o oportunitate de a va implica direct in sustinerea financiara si morala a acestei organizatii. Avem deosebita placere de a va invita sa sprijiniti evenimentul caritabil “Daruieste o noua viata!”, ca impreuna sa ajutam copiii si tinerii defavorizati de soarta”, Oana Mocanu, Director Vanzari si Marketing – The Grand.

Sustinatorii evenimentului „Daruieste o noua viata”

Portalul de caritate Imparte.ro este un important partener media al evenimentului „Daruieste o noua viata!”, pe care il promoveaza pe toate caile de comunicare. Pe acest portal Organizatia Umanitara CONCORDIA beneficiaza de o vizibilitate foarte buna, iar utilizatorii si membrii site-ului pot dona direct in conturile CONCORDIA sau pot oferi orice fel de sprijin copiilor si tinerilor din organizatie.

Olga Gudynn International School (OGIS) a demarat recent un parteneriat de durata cu CONCORDIA, care consta in evenimente de strangere de fonduri, activitati educative (ateliere de creatie, serbari, jocuri sportive) care sa apropie copii din cele doua institutii. Prin Fundatia Olga Gudynn se organizeaza diverse evenimente umanitare. Astfel OGIS sustine evenimentul caritabil „Daruieste o noua viata!”, organizat anual de complexul multifunctional de lux The Grand.

ITS Events Management colaboreaza cu Organizatia Umanitara CONCORDIA implicandu-se in managementul evenimentelor, strangere de fonduri si alte activitati. ITS Events va fi prezenta la eveniment alaturi de companii mari pe care a reusit sa le implice financiar in viata copiilor.  

The Grand este un sustinator important al Organizatiei Umanitare CONCORDIA. Cel mai mare complex multifunctional de lux, unic in Romania, cu o suprafata de 85.000 mp distribuita pe 13 niveluri, cuprinde: galeria The Grand Avenue, care reuneste branduri nationale si internationale de renume de lux, birourile The Grand Offices cu facilitati de ultima generatie, hotelul de 5 stele JW Marriott Bucharest, Clubul de Sanatate World Class, The Grand Parking cu peste 500 de locuri de parcare subteran si la suprafata.

Articol realizat de:

Organizația Umanitară CONCORDIA Organizația Umanitară CONCORDIA
4 articole postate
Publica din: 2012-10-05
Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro


Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.

 


 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:


Romanii ar dona intre 10 si 30 lei in fiecare luna, conform studiului Imparte.ro

Comunitate imparte.ro
 

Afla cum poti cere ajutor

Pagina de presa

Scrie pe imparte.ro