Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roPovesti adevarateExperienteFata de pe panoul metalic
 

Fata de pe panoul metalic

 

Ma indreptam catre un oras situat la granita dintre judetele Brasov si Sibiu, unul din acele orase dezvoltate nefiresc in anii comunismului in jurul unui mamut industrial doar pentru a deveni orase fantoma dupa Revolutie, pentru a inspecta in calitatea mea de asistent social un asezamant dedicat copiilor orfani ori proveniti din medii familiare cu probleme. In tren, cativa alti calatori cautau deja din priviri un prilej de conversatie care sa le faca calatoria mai usor de suportat. In ceea ce ma priveste, m-am indreptat catre un compartiment gol cu intentia de a fi lasat in pace pe toata durata excursiei mele. In Ploiesti insa, un pusti de 9 ani, imbracat ingrijit, s-a urcat si foarte vesel a inceput sa palavrageasca despre tot soiul de lucruri pe care nu le mai tin minte. La un moment dat, m-a intrebat daca nu vreau ciocolata asa incat m-am simtit dator sa ii ofer un fruct la randul meu si sa-l intreb cum de se afla in calatorie singur.

Mi-a furnizat niste explicatii abracadabrante pe care nu le-am crezut nici macar partial. Asa incat am inceput sa-l descos despre viata lui pe care mi-a portretizat-o in culorile cele mai luminoase dar, ceea ce m-a frapat, niciun amanunt despre familia lui. Am insistat si atunci, dupa un moment de ezitare, a inceput sa vorbeasca. In special despre mama lui pe care a descris-o pana in cele mai mici detalii de la felul in care isi purta parul pana la modul in care zambea cand era privita. Cand am vrut sa ma dau jos din tren, am aflat cu placuta surprindere ca si pentru el aceasta statie era destinatia finala a calatoriei. In gara insa drumurile ni s-au despartit pentru ca eu am ramas sa iau un autobuz iar pe el l-am vazut mergand agale pe jos catre cine stie unde. Dupa infinite hurducaieli ale autobuzului, am ajus rupt de oboseala in centrul orasului unde m-am indreptat catre hotelul la fel de trist ca si restul cladirilor. A doua zi, dis-de dimineata, m-am dus tinta la Institutie unde am fost intampinat de director si de o parte din personal. Le-am cerut sa ma insoteasca intr-un tur al claselor, pentru care de altfel erau pregatiti, si am intrat in prima de la parter.

La fereastra, ghemuit in sine ca un melc intr-o cochilie pe care o vrea tot mai mica, l-am recunoscut pe pusti. L-am intrebat discret pe director (nu am dat explicatii ca sa evit repercusiunile asupra fugarului) cate ceva despre elevi, mai cu seama despre el. Era un copil cuminte, destept fara sa fie prea silitor, iar in privinta familiei nu i se cunoastea nicio ruda de gradul intai ori de orice alt grad. Era un copil cu desavarsire singur pe lume inca de la nastere cand fusese abandonat intr-un sat din sudul tarii. Am iesit de acolo putin tulburat insa starea asta de tulburare s-a intensificat cand, ceva mai tarziu inspre seara, am recunoscut-o si era intocmai asa cum mi-o descrisese. Era un model dintr-o veche reclama la colanti (cu nume de nimfeta) de pe un panou ruginit aflat chiar in fara hotelului meu. Avusese dreptate: zambea foarte frumos cand era privita.

Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro


Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.

 


 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:
Comunitate imparte.ro
 
 
 
 

Retele sociale:

Abonare newsletter: