Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roPovesti adevarateAventura vietii meleDe-acolo de sus toate se vad mai clar...
 

De-acolo, de sus, toate se vad mai clar...

 

Aveam vreo 7-8 ani, era o zi de vara numai buna pentru un picnic in padurea din fata Cetatii de Scaun din Suceava. Frumos oras, frumoasa padure, vorba aia “copil fiind, paduri cutreieram…”. Doar ca nu eram singur, ci impreuna cu alti copii – sor’mea si vreo 2 baieti de aceeasi varsta cu noi.

Cand spun picnic… Stiti ce vreau sa spun :-).

Alergam printre copaci. Nu stim daca sa ne jucam de-a v-ati-ascunselea sau de-a prinselea sau de-a hai-sa-vedem-cine-oboseste-primul. Alergam, sarim, tipam, zambim, ne prindem de tricouri, ne e foame. O vad pe mama pregatind masa. E clar. Mi-e foame! Si celorlalti cred ca le e, altfel nu s-ar fi dat jos de pe trunchiul ala de copac. E inalt, de vreo 5 ori mai inalt ca mine, cred.

Stiu sigur ca iti aduci aminte cat de repede mancai atunci cand erai mic Si voiai neaparat sa te intorci la joaca. Imagineaza-ti asta. Si acum!

Ii cerem voie mamei sa ne ducem in Cetate. Toti copii se joaca acolo. I-am vazut, i-am auzit! Mama ne spune sa avem grija. La fel si mama lui Andrei si Adrian. De parca n-am sti asta deja! Mama ma cheama inapoi ca sa-mi dea bani pentru biletele de intrare. N-o bag in seama. Alergam pana la Cetate. Ne rugam de nenea sa ne lase sa intram, ca vrem sa vedem Cetatea, ca n-am mai fost, ca si alti copii se joaca. Nu ne baga in seama, dar ne da voie.

Sambata dupa-amiaza, Cetatea de Scaun din Suceava era un vacarm. C-or fi fost turisti, c-or fi fost cetateni ai urbei, nu stiu. Da’ erau multi, cu siguranta.

Ne uitam minunati la cat de frumoasa e. Multe camarute, multe ziduri, multe caramizi. Unii fac poze, altii se uita si ei la fel de fascinati ca noi. Vad pe cineva care-si ia notite. Nu stiu sa scriu la fel de bine ca el, dar voi invata! Ne luam la joaca cu alti copii, de parca am fi in fata blocului. E frumos! Imi place in cetate! Sor’mea se ia la fuga cu astia 2, ailalti alearga prin jurul parintilor, eu tac. Si ascult. Si ma-ntreb!

Tu ce intrebari iti puneai cand erai mic?

Caramizile au o culoare ciudat de frumoasa. Uite: acolo sunt maro inchis, in partea aia au pamant pe ele, dincolo sunt rosiatice! Le vezi?! Oare ce e dincolo de ele? Nu!!! Oare cum se vede orasul de sus, de pe zid?! Sunt mai multe blocuri sau mai multe case? Da’ apa Sucevei, oare s-o vedea? Uite: pe-acolo pot sa urc si nu e greu deloc! Vad copaci in stanga mea. Sunt inalti, de vreo 5 ori mai inalti ca mine, cred. Oare asta se cheama alpinism? Sunt pe zid, imi apas bine talpile in fiecare caramida. Nu vreau sa cad, nu am sa cad! Sor-mea ma vede si incepe sa planga. Spune sa ma dau jos ca altfel ma zice lu’ mama. Urc in continuare, n-am transpirat chiar asa de mult pe cat credeam. Trebuie ca orasul se se vada superb de-acolo, de sus. Vreau sa-l vad ! In dreapta mea, in cetate, s-a adunat o gasca ce tipa la mine sa ma dau jos imediat. Oare de ce ceilalti copii nu vor si ei sa urce? Un nene incearca sa vina după mine, dar renunta imediat. Probabil ca-i e frica. Sigur tremura pentru ca tipa dupa cineva. Nu-l bag in seama. Nu mai e mult pana sus! Inca un metru si-am ajuns. Vreau liniste, vreau ca toata lumea sa taca! Le spun ca vreau doar sa vad orasul de sus, apoi cobor. Cobor imediat, nu va faceti griji!

Suceava e orasul copilariei mele. Sunt vecinii cu care ma jucam si strazile pe care le luam la pas in fiecare zi. E bazarul cu toata harmalaia lui si CET-ul cu mirosurile insuportabile.

Ce frumos!!! Se vede si statuia lui Stefan cel Mare. Impunatoare! Vad si apa Sucevei si cred ca vad si Gara. Uau! Eu stau la 5 minute de Gara :-). E liniste aici, sus. Padurea are grija de toate si eu stiu ca daca n-ar fi paduri, nici noi n-am mai fi pentru mult timp. Zaresc si blocurile din Obcini, in departare rau. Daaaaaaaaa! Si vad si Casa de Apa de pe dealu’ nostru. Ce frumos!!!

Consider ca o aventura presupune sa incalci niste reguli si sa(-ti) depasesti niste limite (auto)impuse. Mi-am demonstrat ca pot! De-acolo, de sus, toate se vad mai clar…

 O poveste trimisa de Alin Iventa

Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro



Iti multumim
coemntarii
Alin, iti multumim pentru povestea impartasita. Sigur povestea ta va inspira pe multi altii care vor sa ne spuna povestea lor. Fie ca e vorba de o amintire din copilarie, de um moment de viata peste care ai trecut sau traiesti aventura vietii tale chiar in acest moment, scrie-ne povestea ta. O sa te ascultam!
Adaugat de: Imparte la data de 11-August-2010, 16:16
linie gri
 
O copilarie frumoasa
coemntarii
Da, intr-adevar Alin, felul in care ai scris povestea ma duce cu gandul la copilaria mea. Impartasesc cu tine aceleasi sentimente, pentru ca si eu am avut o copilarie de care pot spune ca sunt mandra. Mai am o sora, mai mare decat mine, cu care am crescut verile la bunici. Iar acum suntem mai apropiate ca niciodata. Imi face placere sa-mi aduc aminte din cand in cand de aceste momente :)
Adaugat de: AlexandraM la data de 11-August-2010, 18:43
linie gri
 

 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:
Povestea mea de suflet

Povestea ei

O viata dubla

O parte din viata mea

Fata saraca si bagheta magica

Despre un catel

Comunitate imparte.ro
 
 
 
 

Retele sociale:

Abonare newsletter: