Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roPovesti adevaratePovesti despre copiiAna si cei 6 fratiori
 

Ana si cei 6 fratiori

 

Povestea fetitei ANA, trimisa de doamna profesoara

"Ma intorc azi ca sa va prezint alti copii. Sunt 6 la numar, frati in aceeasi familie nefericita, impart aceeasi tristete si durere. I-am cunoscut de mici. Cea mai mare dintre surori se numeste ANA, un nume frumos, ales din scriptura(?), are acum vreo 17 ani cred. E o fata frumoasa, cu un chip de copil, cu ochi curiosi, dar mereu trista. O cunosc de cand a intrat in scoala. Aceeasi existenta trista dusa zi de zi. In clasa a VIII a, dupa ani in care a lipsit sistematic de la scoala, la un moment dat nu a mai venit cateva saptamani. Am trimis dupa parintii ei; a venit mama, cu un usor handicap, dar cu o mare prietenie pentru pahar.

Nu ne-am facut intelesi, am chemat tatal, la fel de bun prieten cu alcoolul, statornic in aceasta prietenie si fidel pana la capat. Am aflat de la el ca nu stie pe unde e fata, probabil la bunicii dintr-un sat vecin. Imi amintesc atunci cum, ani de-a randul, o vedeam pe mama lor, dupa ziua in care luau ajutorul social si alocatia, ca pleca cu toti cei 4, 5, apoi sase copii ai sai de mana, pe jos, in carucior, in brate, fiecare cum putea la cei 2,3, respectiv 5 ani ai lor sau mai multi, cativa km, vreo 10 la numar dus –intors, la bunicii lor.

Acolo am inteles ca era pentru ea un prilej de vizita si de vorba la un pahar iar pentru cei mici, o sansa sa manance ceva.

Dar sa ma intorc la Ana. Apare, intr-adevar dupa catva timp la scoala, dupa ce-i cerem tatalui sa anunte politia daca nu stie unde este. Trista, retrasa, dar cu o dorinta de carte aparte, parca refugiindu-se in invatatura. Ii intrece si pe ceilalti din clasa care au cu totul alte conditii de trai. Doar ca ea, biata,nu-si face lectiile, invata la clasa, pentru ca acasa trebuie sa faca treaba, sa-si creasca si sa-si ingrijeasca fratii mai mici pentru ca mama, cu handicapul ei mintal si cu pasiunea ei bahica, nu prea spala, nu face curat...mai nimic. E greu sa faci curat intr-o casa in care, din „camera” care-ti serveste ca bucatarie urca o scara in pod, iar acolo isi fac veacul cele cateva gaini pe care le vezi in timp ce mesteci in oala, cum urca tacticos pe scara spre culcusul lor bine delimitat. E greu si pentru ea sa vin la scoala, mereu plina de paduchi, nespalata, cu hainele murdare, nemaincata, cu grija altor frati in spate.

O intreb unde a fost; imi raspunde sec: ”La mamaie”; daca o intreb de ce, nu-mi raspunde. Aflu de la diriginta ei motivul: s-a saturat de viata de aici, de la ceea ce trebuia sa numeasca "acasa"; si, in curand, va lua o decizie fantastica pentru varsta ei, neinteleasa de mine la inceput, dar acceptata cu mare drag de familia ei, care mai scapa astfel de o gura in plus la masa: zilnic va face naveta intr-un sat vecin, la bunica ei, pe jos, 4 km dus, 4 intors, prin frig, ploiae, viscol...nu conteaza, dar nu mai vrea sa stea aici. "M-am saturat sa o vad pe mama mereu beata si nu ne ingrijeste.Mai bine asa", imi spune intr-un final, cu maturitate.

Dupa indelungi meditatii filosofice ale mele, ca dornica ce sunt sa reintregesc familia, sunt directorul de la scoala de unde este bunica ei si rezolvam problema: o transferam acolo, ca sa nu mai indure chinul acesta. Cu ea o rezolvam. Dar ceilalti? Vine in urma ei Petruta, la fel de frumoasa, zvelta, cu niste ochi negri, care te patrund. Vine la scoala pana in clasa a VI-a, cat de cat regulat. In clasa a VII-a ramane repetenta din motive de nefrecventare, apoi nu mai vine deloc. Dispare dintre elevi. De ce? Incercam sa aflam. Luam organul de politie de mana, hartiile ca sa dea tatal declaratii si plecam la atac. Acasa, aceeasi parinti beti, aceeasi mizerie, lipseste ceva. Ea. Nu vrea sa ne vorbeasca. Ne transmite tatal sec: "A zis ca nu mai vrea sa vina la scoala". De ce? Nu stiu, dar incerc sa inteleg. Si sfredelesc in amintiri si iata ce gasesc: cu un an in urma, pe cand lipsea din ce in ce mai des, fac niste „investigatii” in teritoriu si aflu ca s-a mutat in acelasi sat, dar la un unchi, cioban, intr-o casa cu chirie. O intreb de ce, raspunde scurt ca-i e mai bine, cel puti are o camera a ei, e mare, nu mai vrea sa stea cu parintii si fratii, mai ales ca parintii au ca grija sa faca copii in continuu, la 2 ani, ca sa nu piarda alocatia de 200 de lei de la stat. Aici doarme intr-un fotoliu, vechi, rupt, dar e al ei.

Nici ea nu mai vrea sa o vada pe mama aceasta. Si-mi mai amintesc ceva: imi povestise vanzatoarea de la magazin cum le-a surprins pe ea si pe Ana candva, cu ani in urma, iesind din magazin si cautand intr-o cutie unde era aruncat o coaja de banana. O iau, zgarie coaja pe dinauntru ca sa adune ce pot si sa-si amageasca gandul ca AU MANCAT BANANA!!! O vad impreuna cu alte doua surori mai mici si cu un frate la un restaurant de langa sat unde patronul, dl Gojman, un om milos, le ofera copiilor saraci o masa de Paste. Sta sfioasa pe scaun si nu se atinge de nimic din farfuria ei. Se uita doar timid la ea, lasa capul in jos si, cand o intreb de ce nu mananca, nu raspunde. O chem afara si incepe sa planga. O intreb de ce: "Din cauza lui mama", imi raspunde. Si aflu ca nu le face mancare pentru ca nu au din ce, ca se culca deseori nemancati, cu stomacul cantand a jale, iar in zilele lor bune mai merg pe la bunica din sat care le face cate o ciorba”lunga” ca, de, mai are alte trei guri de amagit in afara de ei 7-8. Dar asta se intampla rar, cam o data pe saptamana. Si plange, plange continuu...copiii au terminat de mancat si aperitivul, si pizza, si prajituri, au baut si sucul, dar ea, nimic. Ma gandesc ca poate nici nu vrea sa se mai rupa din realitatea in care traieste, ca sa nu o doara si mai mult. De ce sa manace acum, sa se infrupte din bunatati si apoi sa se intoarca in marele ei NIMIC?

Si mi-i amintesc pe toti, si pe mama, care vine impreuna cu toti copiii ei, cu cel mic de cateva luni in brate, la scoala, unde cativa profesori milosi le dau o masa de Craciun. Cu tot ce trebuie: salata boeuf, salam, sarmale, prajituri, suc....de toate. Ea motiveaza ca nu mananca ea, ci vine pentru cel mic. Dar o urmaresc cum se preface ca ii da copilului sa manace si infuleca ea, iar ce ramane pe farfuriile din jur aduna si pune intr-o punga. O las, ma prefac ca nu o vad, sperand ca din amestecul acela de de toate din punga ei, vor mai manca si copiii acasa. Ce sa-i spun? Ca nu am chemat-o pe ea, ca nu vreau sa o vad cum isi omoara singura copiii, ca ar putea sa se duca la munca sau sa nu mai faca focul cu hainele primite de pomana? Ce rost are? Si-asa nu pricepe ce-i spun si apoi, cine sunt eu sa o judec? Lasa sa se bucure cei mici de moment....Si-atunci sa o intreb pe Petruta de ce nu vine la scoala? Aflu repede raspunsul: s-a „maritat” la 13-14 ani, mai face si ea rost de un ban ca sa isi ia ce-i trebuie si ei ca fata sau dupa ce tanjeste. Daca ma intalnesc cu ea pe strada, fie fuge si se ascunde pe unde poate fie, daca nu are varianta, intoarce capul ca sa nu ma vada, admirand orice pe cerul de dincolo de garduri. II e teama sa nu o intreb, ii e rusine...nu stiu.

Si vin in urma doua surori: Daniela, acum clasa a V-a, si Angela, clasa a IV-a. Mici, firave, plapande, blonde cu ochi negri, frumoase daca ar fi spalate, cu mainile negre, cu dungi negre de praf si noroi pe fata, cu sandale in picioare in noiembrie, mai mari si acestea cu cateva numere, cu degete iesite prin niste ciorapi a caror culoare nu reusesc sa o deslusesc, oricat mi-as dori eu. Si le vad si pe ele cand sunt in vacanta sau dupa scoala, catarate prin copaci, mai ales primavara, adunand fructele acelea mici, zarzare, mere, prune, orice, abia iesite din floare, doar ca sa–si astampere foamea.

Cu picioarele goale prin noroi, cu maneca scurta prin ploaie, ude, se joaca ..se bucura si-si traiesc in felul lor varsta si suferinta, amandoua impletite si purtate in suflet cu statornicie. Si le vad si azi la scoala, cum ridica mana sa iasa la tabla, sa raspunda. Asta dupa ce ma duc la ele la banca, le intreb prosteste daca si-au invatat si unde le e caietul. Le dau eu o foaie, maine alta ..ce mai conteaza unde ajunge? Mi-e mai usor sa le vad ca sunt bucuroase sa traisca din plin aici, la scoala, sa se rupa din existenta lor. Ma apropii de ele sa le arat ceva..Auci! Un ceva mare, negru, se misca pe fata unei dintre ele. Ma uit mai atent in cap...si altii, frati de cruce cu acel ceva, si pui,si  oua....de toate. O controlez si pe sora ei..la fel. Mai discret, ca sa nu vada copiii ceilalti. O trimit dupa mama...vine intr-un tarziu,cu unghiile facut cu un rosu aprins, ca sa nu uit una din culorile drapelului nostru ...ca, de, statul e cel care ne poarta de grija. Si ce fac? O pun sa dea o declaratie ca isi ia angajamentul ca pana luni, azi e miercuri, sa curete casa de paduchi .E a nu stiu cata oara cand o chem si-i spun ..si-mi promite solemn: "Va promit, dna Adina, ca fac curat, ca spal, ca dau cu var, ca le tund. Zero”. Fetele incep sa planga pentru ca abia le crescuse parul si isi faceau si ele codite; in plus, colegii iar vor rade de ele. Dar ce sa faca? N-au sanse. Doar ca aflu ca de data aceasta, mama, care nestiind sa scrie o pune pe fata cea mare sa dea declaratie in numele ei, merge acasa si-i poveste sotului ca ii duc eu copiii la Protectie. Bineinteles, corectia fizica ii este aplicata cu varf si indesat ca a semnat asa ceva. De unde bani, alocatie, daca Statul le ia copiii? Mai bine facem curatenie generala: tundem toti copiii zero. Atat. Mai mult, nu pentru ca trebuie sa mai ramana si de prasila; nici pe ai nostri din cap, care ne forfoiau in frunte cand ne-au chemat la scoala, nu-i parasim. Sunt ai nostri, ne-am obisnuit cu ei, ne mandrim si-i aparam cu orice pret!!!

Dar ele, Angela si Daniela, deocamdata chiar se bucura de viata. Poate nu pricep prea mult din tot ce e in jurul lor. Vin la scoala regulat, doar daca chiriasii din capul lor nu le obliga sa stea acasa, trei-patru zile, pana ce mama le da voie din nou sa vina la scoala, sau doar daca nu e parul prea scurt tuns. Atunci dureaza ceva pana mai creste si vin din nou. Nu mereu pot sta cu fesul pe cap, ca sa nu vada copiii ceilalti ca le-au tuns. Dar si asa rad de ele, le blameaza, se feresc de ele, nu le includ in cercul lor de joaca, sunt tinta ironiilor si rautatilor, nu doar ale copiilor, ci si ale parintilor suparati, revoltati pe buna dreptate, ca ai lor copii au adus de la scoala, de la „cele doua”, acasa, paduchi. Dar ce vina au ele? Nu tine de varsta si de putinta lor sa mature, sa spele, sa faca curat, sa varuiasca, sa fiarba hainele..Nu se spala nici macar pe cap prea des.Au parul incalcit, nepieptanat, nu stiu daca au cu ce se pieptana acasa; rar se spala cu sapun de casa, zic ele. Dar, la ce bun? Paduchilor le place cum miroase sapunul. E parfumat, asa ca mai raman, mai ales ca sunt deranjati destul de rar, la cateva saptamani. Si ele, totusi,vor sa invete. Cu crampeiul lor de creion, pe cele cateva voi pe care le transforma intr-o agenda universala, la toate materiile, insira litere, cifre, tari, turci, moluste, de toate.

Vor sa invete,le place si o fac atat cat pot. Nu vor sa dezamageasca, nu le place sa nu stie cand sunt intrebate. Se straduiesc, nu pot prea mult, dar incearca. Si se bucura cand ne intalnim pe strada, imi fac cu mana de parca as pleca in calatorie in Tara Fagaduintei. Le raspund la fel, incercand sa par la fel de bucuroasa ca si ele ca le-am intalnit, sa zambesc ca ele, dar zambetul meu se amesteca cu tristetea ca nu pot face mai nimic sa le schimb soarta.

Si ma gandesc ca vin din urma inca doi frati. Unul trebuia sa fie cls I, dar nu a fost la gradinita. A venit vreo saptamana, insa nu stie sa tina creionul in mana, de litere, nici pomeneala. Invatatoarea, Cami, s-a staduit cat a putut. Dar cum sa stai sa inveti un copil sa tina creionul in mana, cand tu mai ai inca 4 clase la simultan? Cu cine sa lucrezi mai intai? A vazut si el ca e greu si nu a mai venit. S-a lasat singur. Poate la anul, la clasa pregatitoare..minunata inventie!!! Poate atunci sa vina si el, sa faca cunostinta cu o alternativa la existenta lui, adevarat timida. Vine impreuna cu o alta poveste trista, dar cu aceeasi suferinta, aceleasi lipsuri, aceleasi neajunsuri, ca si surorile sale, fara pachetel cu mancare, asteptand laptele si cornul de la doamna, singura lor masa sigura in zi, pe care nu merita sa o risipeasca; o mananca cuminte pe banca, aduna firimiturile in palma si le aduna cu limba, una cate una, sa nu se risipeasca in van, asa ca lacrimile lor, poate, in noptile geroase, cand incearca sa adoarma cu genunchii stransi langa stomacul acela care nu le mai da pace..."

Poate cine va avea posibilitatea va veni in sprijinul acestor copilasi, cel putin sa ii ajutam sa termine opt clase. Multa sanatate doresc cititorilor si celor cu suflet bun.

Cum puteti ajuta

Puteti trimite donatii de haine si incaltaminte pentru acesti frati. Mai jos sunt trecute masurile copiilor.

Doua surori mai mici poarta 36-37 la picior si au 1,50m si cantaresc 40kg. Oo sora mai mare are cca 1,60m, 50 kg si 38 la picior. Fratii mai mici au 35 la picior, 1.40 m si cca 30 kg, respectiv 1,30 m, 25 kg si 33 la picior.

Donatiile pot fi trimise pe adresa scolii: Scoala gimnaziala Lacu Turcului, comuna Balta Doamnei, jud Prahova, in atentia dnei prof Adina Voda.

Persoana de contact:

Adina Voda - Director Scoala Generala Balta Doamnei, judetul Prahova
Email: adina.voda@yahoo.com
Telefon: 0729416677

Articol realizat de:

lili2013 lili2013
3 articole postate
Publica din: 2013-01-14
Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro


Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.

 


 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:
Povestea fetitei care s-a nascut de Craciun

Fetita de 6 ani din Sibiu

Comunitate imparte.ro
 
 
 
 

Comunitate

7 zi(le) in urma
Cristina Ionescu a raspuns la subiectul "buna ziua ":
Buna seara fata are 1 an jumate si baiatu are 5 ani si e grasut ii trebuie hainute d 6 ani si 7 ani
7 zi(le) in urma
B126 a raspuns la subiectul "buna ziua ":
Buna seara, ce vârstă au copiii?
9 zi(le) in urma
LinaN a raspuns la subiectul "Donez Carucior, scoica, cadita si reductor":
buna ziua! lasati-mi va rog un nr de telefon la care va pot contacta

Retele sociale:

Abonare newsletter: