Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Fundatia Greenpeace CEE Romania

 

Administrator pagina:
irina.b

Data inregistrare:
mai mult de 1 an in urma




imparte.ro pe twitter imparte.ro pe facebook

De la un tânăr chinez cu inițiativă, la activist Greenpeace: povestea lui Tom Wang

| 428 vizualizari

Atunci când i-am spus mamei mele, în 2005, că am renunțat la slujba mea ca jurnalist pentru a lucra pentru Greenpeace, prima sa reacție a fost “ce este Greenpeace?” și apoi “de ce?”.

Numele meu este Tom Wang. Tom este numele meu englezesc. Mi l-am dat singur pe vremea în care studiam engleza, de la profesoara mea britanică de engleză. Ea nu îmi putea pronunța numele meu chinezesc, Xiaojun. Xiaojun are în chineză semnificația de “un soldat născut în zori”. Majoritatea oamenilor din China pot spune, aflând numele meu că am fost născut la începutul anilor 1970’, deoarece aceea a fost o perioadă în care un soldat apărându-și țara era cea mai glorioasă meserie pentru orice băiat chinez. Oarecum logic, părinții mei și-au dorit ca eu să cresc și să devin un soldat care să-i facă mândri.

Așa că atunci când i-am spus mamei mele, în 2005, că am renunțat la slujba mea ca jurnalist pentru a lucra pentru Greenpeace, prima sa reacție a fost “ce este Greenpeace?” și apoi “de ce?”. Înainte de asta, am fost mereu considerat mândria ei, deși nu m-am alăturat armatei pentru a deveni un soldat. În schimb, am devenit profesor de liceu și mai apoi jurnalist. Ambele meserii i se păreau potrivite și o făceau mândră de mine. În vremea în care eram profesor de liceu, obișnuia să se laude prietenilor ei cu mine: eram cel mai tânăr și mai talentat profesor al liceului, iar studenții și colegii mei mă respectau. Atunci când am ajuns jurnalist, încă se lăuda cu mine prietenilor săi că eu, fiul sau, intervievam economiști și politicieni importanți.

Greenpeace? Organizații nonguvernamentale? Ce sunt acestea? Mama mea nu este singura persoană care m-a întrebat asta. În 2005, nu foarte mulți oameni din China auziseră de ONG-uri, și chiar și mai puțini auziseră de Greenpeace. Iar în cazul în care auziseră, credeau că ONG-urile erau organizate de voluntari care aveau slujbe la birou dar își petreceau weekend-urile ajutând la curățarea străzilor sau la plantarea copacilor.

Dacă știau ceva, orice despre Greenpeace, singura imagine pe care o aveau în minte era o barcă în sudul Oceanului Pacific încercând să oprească o navă de pescuit japoneză. Credeau că Greenpeace este o organizație occidentală plină de oameni nebuni și radicali, cu păr lung, care se aruncau în fața buldozerelor. Oamenii se încruntau în fața acestor “distruși” deoarece ei erau cei care creau probleme, și ei erau cei care făceau viața “oamenilor de afaceri și a politicienilor respectabili” grea, fără vreun motiv anume.

În China de azi, unde, cele mai multe resurse de la pământ la apă, la cărbune sau păduri, de la media la oameni, sunt controlate de guvern, expresia “non-guvernamental” înseamnă mai mult sau mai puțin același lucru ca “anti-guvernamental”. Această mentalitate îi determină, în mod natural, pe mare parte din public sau din oficialii guvernelor să stea departe de Greenpeace. În calitate de Director de comunicații al Greenpeace Asia de Est, mă confrunt cu cenzurări în fiecare zi. Toate acestea se manifestă începând de la interdicția ziarelor de a scrie despre proiectele Greenpeace, către unele site-uri care nu menționează Greenpeace deloc când, desigur imaginea din poveste îi arată pe colegii mei care țin un banner în fața unei centrale electrice pe bază de cărbune.

În fiecare dimineață, când merg pe bicicleta mea către biroul Greenpeace din Beijing, mă gândesc la modalități de a-i face pe oamenii din China să-mi înțeleagă mai bine job-ul. Noi suntem aici pentru a proteja mediul înconjurător al Chinei, astfel încât, în timp ce îmbunătățim calitatea vieții noastre, să lăsăm generațiilor viitoare soluri fertile pe care să cultive mâncare, aer curat pentru a respira, apă potabilă pentru băut și râuri curate în care să înoate.

Lumea este copleșită de magia creșterii economice rapide ce s-a manifestat în China în ultimele trei decenii. Costul nevăzut, oricum, este degradarea rapidă a mediului. Poluarea nu provoacă doar probleme serioase de sănătate, ci de asemenea îngreunează creșterea economică a țării, ducând către o neliniște socială. Cuvântul “mediu” se află cu siguranță în dicționarul tuturor, strâns legat de cuvântul “bani”.

“Creșterea economică” este cuvântul cel mai cunoscut din dicționarul tuturor din China. Cu un procent de aproximativ 10% a populației care trăiește încă sub limita sărăciei, cu mai puțin de un dolar pe zi, prima prioritate a Chinei este de a îmbunătăți viața oamenilor. În timp ce aceste eforturi sunt respectate și apreciate, China trebuie de asemenea să schimbe mentalitatea de “dezvoltare și poluare prima dată și apoi curățenie”. Atât social cât și economic, țara nu își mai permite să trăiască în acest mod.

Este datoria noastră să facem această voce auzită și recunoscută atât de public cât și de organele politice. Pentru a face asta, vorbim despre costurile economice pentru dezastrele de mediu astfel încât mesajele noastre să rezoneze mai eficient cu principalii planificatori ai economiei si centrelor de brainstorming. În loc de a spune “exploatarea minieră și folosirea lor poluează aerul, solul și apa Chinei”, noi spunem “costurile externe cauzate de exploatarea minieră și arderi sunt echivalente cu aproximativ 7% din costul produsul intern brut al Chinei într-un an”.

Munca Greenpeace din China este de asemenea vitală pentru mediul înconjurător global deoarece, cu fiecare pas pe care China îl face pentru creșterea sa economică, pompează o cantitate imensă de gaze cu efect de seră care amenință ghețarii din Oceanul Arctic, munții înzăpeziți din Europa Centrală, și clima din Africa. În calitate de cel mai mare producător și consumator de cărbuni, China este de asemenea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră, care forțează schimbarea rapidă a climatului.

În orice caz, atunci când le spun prietenilor mei din Beijing și Shanghai că parte a job-ului meu este să convingem China să înlocuiască treptat folosirea cărbunelui, ei cred că eu, alături de Greenpeace, încerc să încetinesc progresul Chinei. Mă întreabă “Fără cărbune, cum poate China să susțină toate fabricile electronice și de textile care au investit atât de mult în China”?

Atunci le spun povestea provinciei din care provin, Shanxi, în centrul Chinei, care este considerată de mulți istorici ca fiind leagănul civilizației chineze. În trecut, reprezenta o comoară pentru arheologii din toată lumea. Astăzi, majoritatea vizitatorilor care vin în această provincie bogată cultural, sunt investitori cu bani. Ei sunt aici pentru un singur motiv: cărbunele. Provincia Shanxi deține o treime din rezerva de cărbune a Chinei.

Atunci când eram tânăr, sora mea obișnuia să mă ducă aproape de râul de lângă casa noastră pentru a spăla hainele familiei. Bunicul meu mă ducea în spatele casei pentru a urca pe munte, în zilele de vară, pentru a-și vizita prietenii de acolo. Vizita mea preferată era la un om care avea un piersic în fața casei. Obișnuiam să stau în copac mâncând piersici zemoase, în timp ce bunicul meu și prietenii săi stăteau de vorbă la un ceai.

La mijlocul anilor 1980, guvernul a început să construiască străzi largi care treceau prin fața casei noastre. Camioanele veneau pentru a lua cărbune din munte, încercuind orașul nostru liniștit. Părinții mei și prietenii lor erau foarte entuziasmați la început, de noile slujbe. Câteva dintre rudele noastre au devenit mineri, și câțiva dintre adulți au mers să muncească pentru centrale electrice și centrale de ciment. Toți erau geloși pe banii mulți pe care îi făceau. Prietenii mei tineri și eu, eram de asemenea entuziasmați la început, văzând mașinile mari, camioanele, noii oameni și jucăriile exotice care au apărut. Asta nu a durat foarte mult, Camioanele au cărat cărbune în alte părți ale Chinei, lăsând în urmă praf de cărbune și smoală urât mirositoare și lipicioasă. Minele de cărbuni ne-au golit munții; casele și templele de deasupra munților au început să se dărâme. Centralele electrice foloseau foarte multă apă. La doar cinci ani după, râurile au secat. Fabricile de ciment au împrăștiat un înveliș gri de praf deasupra orașului, pe parcursul întregului an.

Când Beijing aștepta vizitatori din toată lumea la Jocurile Olimpice din 2008, am plecat înapoi în orașul meu natal pentru a fi martor și pentru a mă documenta asupra schimbării rezultate din exploatarea și arderea cărbunilor realizată în ultimii 30 de ani. L-am vizitat pe vechiul prieten al bunicului meu. Era unul dintre puținii oameni în vârstă care încă locuiau în sat. Toți ceilalți se mutaseră, deoarece toate casele din sat căzuseră sau erau sub riscul de a se prăbuși în fiecare zi. M-a dus la casa sa și la piersicul din față și mi-a spus “Acest copac nu mai are piersici. În fiecare primăvară, praful de la centrala electrică din vale acoperă înflorirea pomului. Nu mai este niciun fruct.”

Când i-am spus că lucrez la Greenpeace, o organizație de mediu, mi-a zâmbit și mi-a spus: “Aceasta este o slujbă bună care promite o karmă bună*. Din ce vor trăi copiii, dacă lucrurile continuă așa? Trebuie să le lăsăm ceva moștenire.”

Aud această voce în fiecare dimineață, mergând spre birou. Împărtășesc această poveste cu elevi de liceu din Beijing, și când le văd ochii strălucind cu lacrimi, mă umplu de speranța că ei vor fi mai deștepți decât părinții lor și mai responsabili în grija pentru planetă. Ei le vor spune părinților lor să economisească energie sau să folosească mai mult transportul public. Vor crește și vor deveni ingineri care vor lucra în centrale eoliene. Vor merge peste granițe și le vor spune investitorilor din SUA și Europa să investească în industrii ecologice. Își vor numi copiii ”Speranța” și “Vânt” și alte vise frumoase care vor deveni realitate atâta timp cât vom lucra împreună.

Sute de mii de oameni din China au ales să primească newsletter-ele noastre și chiar mai mulți vorbesc direct cu Greenpeace pentru a ajuta să împărtășească poveștile noastre unei audiențe mai mari de pe internet. Părinții mei sunt printre ei. Ei îmi citesc blogurile mele și îmi trimit sugestii despre cum să vorbesc cu oamenii din China. Greenpeace din Estul Asiei îi ajută pe elevii de liceu care doresc să devină jurnaliști pentru a-și putea împărtăși observațiile și grijile lor pentru mediu, precum și planurile lor pentru un viitor mai curat.

Viziunea pe care Greenpeace o are pentru planetă, precum o văd eu, este foarte similară cu ceea ce unul dintre cei mai faimoși filozofi ai Chinei a prevăzut în scrierile sale, Tao Te Ching, acum aproximativ 2.500 de ani în urmă. Atunci când l-am citat, în 2005, pentru a-i explica mamei mele ceea ce face Greenpeace, ea m-a înțeles imediat. A fost de acord. Este oarecum simplu: “Noi trebuie să co-existăm cu natura în armonie; pentru natură… nu ar trebui să fie exploatată sau abuzată, ar trebui să fie înfrățită cu noi, nu cucerită.”

Tom Wang este Director de Comunicații al Greenpeace din Estul Asiei. Acest blog a apărut inițial pe site-ul Greenpeace din Estul Asiei.

* Conform credințelor budiste, meseria pe care un om o alege într-o viață, îi curăță sau îi încărca karma, reflectându-se ulterior în viețile sale următoare

 

inapoi la articole

 

Comentarii:

Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.