Ma numesc Mihaela Georgescu, am 26 ani si va scriu aceasta scrisoare pentru a va impartasi povestea care ne-a schimbat radical viata cu speranta sa nu fiti niciodata nevoiti si dumneavoastra sa treceti prin asemenea situatie. Pe 28 februarie 2009 se nastea Georgescu Cosmin Gabriel al doilea copil al familiei la prima vedere un copil perfect sanatos desi era nascut prematur si cantarea doar 2,450kg si masura doar 47 cm cu toate astea scorul apgar a fost 9 si totul parea in regula.
Totul mergea normal mai cu bune mai cu rele ca in viata fiecaruia ,timpul a trecut timp in care Cosmin a fost un copil cuminte zicem noi si fara prea multe probleme de sanatate vizibile ,insa nici nu ne dadea prea multa atentie el era fericit daca ii puneai muzica si il lasai sa isi faca de lucru ,era si inca este in schimb foarte distructiv.
Totul decurgea normal sotul meu mergea la serviciu iar eu stateam acasa cu cei 2 copii pentru ca eram in concediu pentru cresterea copiilor,pana anul trecut in luna octombrie cand firma la care lucra sotul meu s-a desfiintat si el a ramas acasa cu noi . Greu dar a trecut iarna a venit luna februarie luna in care se termina concediul meu si teoretic ar fi trebuit sa ma intorc la serviciu dar mi-am gasit postul ocupat si nu prea mai era chip sa ma pot intoarce la vechiul loc de munca si cam de aici incep sa curga si dezastrele.
Iata ca cosmin implinise 2 ani si nu rostea nici un cuvant, deseori nu raspundea cand il strigai,nu se juca cu fratele lui mai mare sau cu alti copii pe scurt nu exista comunicare nici verbala nici nonverbala,mergea inca pe varfuri ca si acum,si astea deja ne facea sa ne punem semne serioase de intrebare. Dupa multe cautari fara succes pe 5 mai ne-a ajutat dumnezeu si a gasit sotul meu un loc de munca stabil si destul de bine platit urma sa imi caut si eu si viata sa isi urmeze cursul in conditii mai bune ca pana acum speram noi sa reusim sa mai construim o camera in curtea socrilor mei deoarece noi locuim intr-o camera in casa socrilor mei si sa facem tot ce putem sa le fie mai bine copiilor nostri.
La sfarsitul lunii aprilie am fost la medicul de familie sa iau o trimitere catre un logoped ca nu imi dadea pace gandul ca puiul meu trecuse de 2 anisori si inca nu rostea nici un cuvintel ,acolo ne-a dat o trimitere catre neuropsihiatru urmand apoi sa ajungem si la logoped. Ajunsi la neuropsihiatru am avut surpriza sa aflam ca copilul nostru nu vorbeste, nu socializeaza in nici un fel nici cu noi nici cu altcineva deoarece avea AUTISM ATIPIC.
Bineanteles ca nu am acceptat un asemenea diagnostic si am fost cu el in incinta spitalului Titan la spitalul de neuropsihiatrie unde din pacate am primit acelasi diacnostic AUTISM. In continuare nu am vrut sa credem ca copilul nostru ar putea avea o asemenea problema si mers cu el in diferite centre,fundati spitale care au copii cu acest gen de prbleme. Peste tot am primit acelasi rezultat asa ca vrand nevrand a trebuit sa acceptam ca puiul nostru are autism. Acceptand tragicul diagnostic am mers la spitalul Obregia la sectia a 5a la doamna doctor RALUCA GROZAVESCU pentru a vedea exact ce putem face sa il ajutam de ce avem nevoie si sa aflam cat mai multe despre tot ce inseamna autism, aici toata lumea din spital a fost draguta ne-a ajutat sa intelegem mai multe despre tot ce se intampla si ne-au explicat ca el fiind inca destul de mic daca ar incepe sa faca terapia ABA ( terapie comportamentala) intre 2 si 4 ani depinde de modul lui de acumulare ar putea merge si el la scoala normala.
Daca am inceput atunci sa cred ca inca putem sa ne aducem copilul pe drumul cel bun am primit o alta veste care ne-a panicat. Am aflat ca in terapia aceasta se lucreaza intensiv ( 40 de ore pe saptamana)alaturi de specialisti ,de un cordonator ,sa faca sedinte de logopedia sa urmeze un tratament homeopathic ca sa putem sa lucram cu el fiind foarte agitat (e mai indicat decat tratamentul medicamentos de linistire)si lucrand asa cu el in 2-4 ani puiu nostru se va putea integra in societate cu mici sechele care raman ca toata lumea stie ca autismul nu se vindecaDar costul acestei terapii este de 22.000 de $ pe an, noi nu avem cum sa facem rost de o asemenea suma nici daca am munci 3 vieti dar cat mai curand cat inca se mai poate face ceva.
Am ajuns la sfarsitul acestei povesti ramanand inca spectatori la aceste probleme oricat am vrea nu stim ce am putea face sa ne ajutam puiul ca din pacate in aceasta tara daca nu ai bani nu poti face nimic pentru sanatatea copilului tau. Va rugam din suflet daca ne poate ajuta cineva chiar si cu un sfat care ar putea fi vital pentru noi sa ne ajute noua nu ne ramane decat sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute cineva sa ne salvam copilul
Donatii
