Like pentru a fi la curent cu toate faptele bune de pe imparte.ro

Imparte.roAjutor Protectia copilului Drepturile copilului
 

Drepturile copilului

 

Conventia ONU pentru Drepturile Copilului a fost aprobata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Conventia a fost adoptata de 193 de tari membre ONU, intre care si Romania, fiind cel mai amplu acord semnat la nivel mondial in privinta drepturilor omului.

Drepturile fundamentale ale copilului cuprinse in Conventie

Potrivit acestui document, copilul trebui tratat cu respect, iar fiecare tara semnatara este obligata sa ii asigure cele mai bune conditii de dezvoltare. Toate drepturile copilului incluse in conventie sunt aplicabile tuturor copiilor, fara discriminare.

Iata cateva dintre drepturile incluse in acest acord:

1. Fiecare copil are dreptul la viata.
2. Copilul are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie, si, daca este posibil, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de acestia.
3. Copilul are dreptul de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale.
4. Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura legala are dreptul de a pastra legatura directa cu acestia, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
5. Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale.
6. Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.
7. Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare.
8. Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor.
9. Copilul are dreptul la ingrijire medicala.
10. Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale.
11. Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber propria opinie.
12. Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Parintii, reprezentantii legali ai copilului, persoanele care au in plasament copii, cat si persoanele care prin functia lor promoveaza si asigura respectarea drepturilor copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi in functie de varsta si gradul de intelegere al acestora precum si de a le permite sa-si exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.
13. Statele semnatare ale Conventiei ONU sunt obligate respecte dreptul copilului la libertatea de gandire, constiinta si religie. Religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia. La implinirea varstei de 16 ani, copilul are dreptul sa-si aleaga singur religia.
14. Copilul are dreptul la libertatea de asociere, in structuri formale si informale, precum si dreptul la libertatea de intrunire pasnica.
15. Copilul are dreptul la odihna si vacanta.
16. Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, abuz, neglijenta sau rele-tratamente.
17. Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora, are dreptul la protectie alternativa.
18.Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale.

Vino in comunitatea donatorilor imparte.ro


Intra in cont si fii primul care posteaza un comentariu.

 


 
Stirile Imparte.ro pe site-ul tau

 

Alte articole similare:
Drepturile viitoarelor mame

Drepturile si obligatiile donatorilor de sange

Drepturile persoanelor fara adapost

Drepturile omului

Comunitate imparte.ro
 
  Cum sa donezi inteligent
 
 
 
 
  Cere ajutor  
Adauga un caz
Adauga un anunt urgent
Adauga o fundatie
Adauga o cerere de sange
Adauga o cerere de donatii obiecte
Cum poti cere ajutor
Ofera ajutor
Anunturi urgente
Cazuri urgente
Persoane fizice
Institutii sociale
Cum poti ajuta
 

Scrie pe imparte.ro

Retele sociale:

Abonare newsletter: